Cheltuieli publice

Cheltuieli publice

            Finantele publice reprezinta o parte importanta a vietii social-economice, al caror impact asupra economiei este determinat de redistributia PIB-ului generala si de cum se realizeaza acest proces.

            Cadrul legal de reglementare, procesul bugetar, bugetul general consolidat, bugetul comunitatii si evolutia bugetara desemneaza coordonatele de baza pentru intelegerea si aprofundarea domeniului astfel incat sa poate fi cat mai bine consolidate finantele publice din Romania.

            Prin urmare, obiectivele care sunt finantate de catre Guvern pentru domeniul public cuprind atat sfera  nemateriala, cat si pe cea materiala. Iar indeplinirea functiilor interne si externe de  catre statele contemporane se efectueaza datorita unui sistem variat de institutii si organe, pentru care si prin care se fac cheltuieli cu o multitudine de destinatii.

            Cheltuielile publice reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate in scopul public prin intermediul institutilor publice care se acopera de la bugetul de stat sau bugetul propriu, pe seama veniturilor obtinute (Parlament, Administratia Prezidentiala, ministerel, organe si autoritati de specialitate, autoritatipublice, etc.). Mai mult, cheltuielile publice desemneaza relatia economic-sociala in forma baneasca manifestat intre stat so personae fizice si/sau juridice, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, cu scopul indeplinirii functiilor acestuia[1]. Acestea se materializeaza in plati efectuate de stat pentru indeplinirea obiectivelor ale politicii statului: servicii publice generale, actiuni socio-culturale, intretinerea armatei,ordine publice, actiuni economice.

            Cheltuielile publice sunt indicator ice sunt aprobati legal sub forma de credite, care exprima limita maxima aprobata a nivelului de finantare a nevoilor collective. Continultul acestor cheltuieli este strans corelat cu efectul produs de acestea, asadar pot determina un consum de PIB, sau o avansare a PIB.

           

            Cheltuielile publice incadreaza:

1.      Cheltuielile efectuate din fondurile bugetelor administratiilor publice centrale( bugetul de  stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondului pentru ajutorul de somaj, bugetele institutiilor publice autonome, etc.)

2.      Cheltuielile efectuate din fondurile administratiilor publice locale

3.      Cheltuieli efectuate din intrarile anuale din credite externe

4.      Cheltuieli efectuate  din fonduri externe nerambursabile la nivelul organismelor inernationale si care se distribuie sub forma de programe , statelor beneficiare.

            Dinamica cheltuielilor publice

           

            Este determinata de modificarile care intervin in volumul si structura acestora in decursul unui anumit interval de timp. Acesti indicatori se intocmesc pentru o perioada consideratea si se clasifica dupa cum urmeaza:

1)      Cresterea nominala si cresterea reala a cheltuielilor publice –

 Evoca comparatia cheltuielilor exprimate in preturi constant si cele exprimate in preturi curente. Comparaţia cheltuielilor exprimate în preţuri curente (creşterea nominală) poate da o imagine deformată, dacă în perioada analizată a avut loc o depreciere monetară,care a dus la creşterea nominală a cheltuielilor. Pentru corectarea influenţelor determinate de modificarea preţurilor, este necesară exprimarea creşterii cheltuielilor în preţuri constante.

2)      Modificarea ponderii cheltuielilor publice in PIB – peo anumita perioada

3)      Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor – pe o

anumita perioada de timp

4)      Modificarea structurii cheltuielilor publice

5)      Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice

şicreşterea PIB – exprimat printr-un coeficient  e corespondenţă dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB, pe o anumita perioada.

6)      Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB - acest indicator măsoară  amploarea reacţiei cheltuielilor

publice la modificarea PIB.

            Conform anuarului statistic, evolutia dinamicii cheltuielilor publice in perioada 1991-2011 a avut un curs ascendent (vezi fisier excel 1991-2005, 2006-2011).

             Criterii de grupare a cheltuielilor publice

Întelegerea continutului si a întregului proces de  finantare a cheltuielilor, corespunzatoare destinatiilor resurselor si a beneficiarilor, precum si a avantajelor create de stat pe seama unor eforturi financiare, presupune cunoasterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice pe diferite categorii (grupe).

Cunoasterea structurii cheltuielilor publice este necesara pentru a orienta resursele banesti ale statului spre anumite obiective: economice, sociale, militare, politice etc. De asemenea analiza în dinamica a cheltuielilor publice trebuie efectuata atât pe total, cât si pe componente, delimitate pe baza diferitelor criterii (economice, functionale, administrative, politice, financiare s.a.)

În literatura de specialitate si în practica financiara si statistica a statelor contemporane se folosesc urmatoarele tipuri de clasificari:

Ø administrativa;

Ø economica;

Ø financiara;

Ø functionala;

Ø în functie de rolul lor în procesul reproductiei sociale;

Ø clasificarea folosita de organismele O.N.U.;

Ø clasificari mixte sau combinate.

1.      Clasificarea administrativa are la baza criteriul institutiilor prin care se efectueaza

cheltuielile publice: ministere (departamente), unitati administrativ-teritoriale (judet, oras), care reunesc cheltuielile cu destinatii variate.

2.      Clasificarea economica grupeaza cheltuielile dupa doua criterii:

- primul care împarte cheltuielile în cheltuieli de capital ( cu caracter de investitii) si cheltuieli curente (de functionare);

- cel de-al doilea, împarte cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice (administrative) si cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile de capital sau de investitii cuprind sumele alocate din bugetul de stat pentru realizarea unor bunuri publice de folosinta îndelungata, destinate sferei productiei materiale sau sferei nemateriale (scoli, spitale, asezaminte de cultura, administratie, constructii de autostrazi, etc.), dupa caz.

Cheltuielile curente asigura functionarea si întretinerea instituitilor publice si reprezinta un consum definitiv de produs intern brut, ele trebuind sa se reînnoiasca anual.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative se deosebesc de cele de transfer, dupa cum au sau nu la baza o contraprestatie, în momentul si în marimea în care se efectueaza acestea de catre stat si privesc în general remunerarea serviciilor, a prestatiilor, a veniturilor care sunt aduse la administratia statului, necesare pentru functionarea institutiilor publice sau pentru echipamente de investitii.

Cheltuielile de transfer pot avea caracter economic (subventii acordate agentilor economici pentru sporirea productiei; stimularea exportului, redresarea financiara, restrângerea unor activitati economice etc.) sau social (burse, pensii, ajutoare si alte indemniztii nerambursabile).

Cheltuielile de transfer se înscriu în bugetele unor institutii publice, dar nu corespund, din punct de vedere al institutiilor respective, unui veritabil consum si reprezinta practic operatiuni de redistribuire în favoarea unei persoane sau a unui organism public sau privat, care urmaresc realizarea unui interes general al societatii. Cheltuielile de transfer privesc în general sase mari sectoare si cuprind:

a) cheltuieli pentru asistenta sociala, care reprezinta sume acordate din bugetul statului categoriile sociale defavorizate: persoane în vârsta, handicapati, veterani de razboi etc. Cheltuieli de transfer cu caracter social alocate din bugetul statului nu pot fi confundate cu sumele acordate din bugetul asigurarilor sociale de stat pentru pensii, ajutor de somaj  etc. Dimpotriva, cheltuielile de transfer cu caracter social înscrise în bugetul de stat privesc numai subventii acordate organismelor sociale  si categoriile defavorizate;

b) subventii acordate de stat întreprinderilor publice sau, în unele cazuri, întreprinderilor din sectorul privat aflate în dificultate;

c) sumele alocate din bugetul de stat sub forma subventiilor de functionare a colectivitatilor locale;

d) sumele alocate sectorului educativ si cultural pentru acordarea de burse si pentru sprijinul institutiilor de învatamânt private;

e) dobânzile platite pentru împrumuturile interne si externe contractate de stat;

f) cotizatiile externe platite de catre stat la organizatiile internationale la care România este membra si ajutorul financiar acordat în anumite situatii unor state.

3.      Clasificarea financiara a cheltuielilor publice le grupeaza în functie de momentul si

modul în care afecteaza resursele financiare ale statului în:

♦ cheltuieli definitive;

♦ cheltuieli temporare si/sau operatiuni de trezorerie;

♦ cheltuieli virtuale sau posibile.

Cheltuielile definitive cuprind atât cheltuielile de investitii, cât si de functionare, care finalizeaza distribuirea resurselor, iar majoritatea cheltuielilor publice au caracter definitiv.

Cheltuielile temporare sunt denumite operatiuni de trezorerie si sunt evidentiate în conturi speciale ale trezoreriei (exemplu: finantarea rambursarii împrumuturilor, acordarea de avansuri în contul unei furnituri, unei prestari de servicii, unei deplasari etc.), deci nu sunt urmate imediat de schimburi de marfuri.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezinta cheltuieli pe care statul se angajeaza sa le efectueze în anumite conditii, cum sunt, de exemplu: garantiile acordate de stat pentru împrumuturi, care pot conduce la cheltuieli publice numai daca rambursarea lor din resursele special constituite sau de catre debitorii girati nu poate fi înfaptuita.

Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:

a) cu sau fara contra prestatie;

b) definitive sau provizorii;

c) speciale sau globale.

Cheltuielile fara contraprestatie au caracter de subventie sau finantare definitiva, fara urmarirea unui contraserviciu din partea colectivitatii consumatoare de resurse publice (alocatii familiale, indemnizatii de somaj s.a.).

Adesea aceste subventii sunt subordonate anumitor obiective economice, administrative, politice, care pun organismul subventionat în stare de dependenta fata de autoritatea care acorda subventia (ex:  cheltuielile de publicitate pot fi un mijloc de a sustine un ziar si de a realiza o actiune politica indirecta).

Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor banesti alocate de stat, în timp ce cheltuielile provizorii (împrumuturi, avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligatiei, prin furnizarea de produse sau servicii statului.

Cheltuielile publice speciale vizeaza finantarea (subventionarea) unui anumit sector economic sau social.

Cheltuielile globale vizeaza influenta, prin marimea totala, asupra echilibrului general economic si în acelasi timp exercita un anumit rol asupra conjuncturii economice. Reducerea cheltuielilor publice poate fi un element al unei politici de deflatie, în timp ce cresterea totala a acestora poate servi la relansarea economiei, fiind si un motiv al admiterii deficitului bugetar.

4.      Clasificarea functionala utilizeaza drept criteriu structura de ramura a economiei

nationale, adica domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice.

5.      Clasificarea dupa rolul cheltuielilor publice în procesul reproductiei sociale împarte

cheltuielile publice în:

e cheltuieli reale (negative);

e cheltuieli economice (pozitive).

Cheltuielile reale cuprind cheltuielile cu întretinerea aparatului de stat, plata anuitatilor, dobânzilor si comisioanelor la împrumuturile de stat, întretinerea si dotarea armatei cu armament si tehnica de lupta si reprezinta un consum definitiv de produs intern brut.

Cheltuielile economice cuprind investitiile efectuate de stat pentru înfiintarea de noi întreprinderi, dezvoltarea si modernizarea celor existente, constituirea de drumuri, poduri etc. Aceasta categorie de cheltuieli are ca efect crearea de venit national si reprezinta o avansare de produs intern brut.

6.      Clasificarea folosita de institutiile specializate ale O.N.U. are la baza doua criterii

principale: clasificarea functionala si clasificarea economica.

Clasificarea functionala O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru:

a) servicii publice generale (aparatul administrativ, economic si financiar; institutii de ordine publica si securitate; justitie, procuratura, notariat; alte institutii);

b) aparare (armata, cercetare stiintifica si experiente cu arme; baze militare pe teritorii straine; participarea la blocuri militare si razboaie);

c) educatie (scoli primare, generale, liceale, universitati si colegii, institute de cercetare);

d) sanatate (spitale si clinici, unitati profilactice, antiepidemice, institute de cercetari);

e) actiuni economice (unitati economice ale statului; unitati private subventionate; subventii de export; participarea la organisme internationale economice; participarea la monopoluri internationale economice; cheltuieli de cercetare în domeniul economic);

f) servicii comunale (locuinte si întretinerea lor; alte servicii comunale);

g) alte cheltuieli.

Clasificarea economica O.N.U, a cheltuielilor publice cuprinde:

a) cheltuieli care reprezinta consum definitiv de venit national;

b) dobânzi aferente datoriei publice;

c) subventii de exploatare si alte transferuri curente;

d) formarea bruta de capital (investitii brute si cresterea stocurilor materiale; achizitii de terenuri si active necorporale; transferuri de capital).

În România, începând cu anul 1991, clasificarea cheltuielilor publice se aliniaza la criteriile utilizate în cadrul O.N.U., folosindu-se:

● clasificarea functionala;

● clasificarea economica;

● clasificarea administrativa,

reglementate prin clasificatia indicatorilor privind finantele publice.

            Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice

           Factorii care conduc la cresterea cheltuielilor publice, pentru a fi analizati la modul general, impun o delimitare a lor în urmatoarelor categorii:

a) factori demografici, care se refera la cresterea populatiei si modificarea structurii acesteia pe vârste si pe categorii socio-profesionale. O astfel de evolutie determina cresterea cheltuielilor publice legate de plata salariilor, functionarilor publici, a acelor cu caracter socio-cultural, precum si a celor legate de sporirea numarului de locuri de munca în sectorul public;

b) factori economici, referitori la dezvoltarea economiei si modernizarea acesteia pe baza cercetarii stiintifice, a noilor cerinte ale utilizarii resurselor si ale crearii de bunuri materiale si servicii. Pe lânga faptul ca pe seama bugetului de stat se asigura finantarea a unor actiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajuta la repararea prejudiciilor create de repartitia concurentiala în economia de piata. Astfel, bugetul joaca rolul de filtru si asigura redistribuirea pe principii mai echitabile si bazate pe eficienta;

c) factori sociali. Cresterea venitului mediu pe locuitor în societate antreneaza preocuparea statului ca, prin efortul financiar, sa aloce resurse pentru armonizarea veniturilor categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor în vârsta sau care necesita asistenta sociala;

d) urbanizarea, reprezinta un factor de crestere a cheltuielilor publice, antrenând resurse financiare atât pentru crearea si dezvoltarea centrelor urbane, cât si pentru finantarea unor utilitati publice caracteristice mediului respectiv;

e) factori militari, care prin pregatirea sau purtarea de razboaie conduc la cresterea cheltuielilor publice legate de desfasurarea conflictelor armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile ale acestora pe plan economic si social;

f) factori de ordin istoric, care actioneaza prin transmiterea de la o perioada la alta a nevoilor sporite de cheltuieli si de suportare a poverii celor facute în anii anteriori, prin împrumuturi publice. La fel se explica si propagarea în timp si spatiu a fenomenului inflationist sau preluarea datoriilor contractate în vechiul regim de catre noul regim instalat în urma revolutiei;

g) factori politici, care se refera la cresterea considerabila a sarcinilor statului contemporan, prin trecerea de la statul "jandarm" la statul "providenta", prin transformarea conceptiei politice cu privire la functiile statului pentru care se recurge la producerea cheltuielilor publice.

                                          Tabel 1: evolutia componentelor de cheltuieli bugetare in 2008-2011

	2008	2009	2010	2011
consum intermediar	6.5	5.6	5.6	5.7
remunerare angajati	10.2	9.1	8.4	8.1
dobanzi	0.8	1.5	1.7	7.5
FBCF	5.4	6.4	7.4	7.3
contributii sociale	11.2	11.6	11.7	11.4
subventii	1.4	1.4	1.1	1.1

                                                                                       

Cheltuielile cu dobânzile au fost pe termen mediu la nivelul de 1,5% din PIB înregistrat în anul 2008. Funcţionarea stabilizatorilor automaţi  a sprijini economia prin creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială la 11,8% din PIB în anul 2009; odată cu relansarea aşteptată a economiei aceste cheltuieli au încetinit  până la 11,4% din PIB în anul 2011. Formarea brută de capital fix a creşcut de la 5,4% din PIB în anul 2008 la 6,4% din PIB în anul 2009 şi 7,4% din PIB în anul 2010. Sursele de finanţare ale investiţiilor sunt resursele interne şi fondurile europene.

                              

Bibliografie:

·         Dascalu Elena – Doina – “Sistemul bugetar in Romania” , editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2006

·         Mosteanu Tatiana  & Co. – “FInante publice. Sinteze teoretice si aplicatii practice” , editura Universitara,Bucuresti, 2004

·         Popeanga Gabriela – “ MAnagementul finantelorpublice locale” , editura Expert, Bucuresti,2002

·         Richard Allen si Daniel Tomma – “Administratia cheltuielilor publice. Manual de referina pentru tarile in tranzitie” , editura Pro Transilvania, Bucuresti, 2002

·         Ristea Luminita, Trandafir Alina – “ Finante Publice – intre teorie si practica” , editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2005

·         Vacarel Iulian & Co. – “FInante publice”, editia a 6-a, editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti, 2007.

---

[1] Iulian Vacarel si colectivul – Finante Publice, editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti, 2000.