Repartizarea geografica dezechilibrata a personalului sanitar

Analiza densităţii medicilor în ţările din regiunea Europeană a Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii, arată că România se află pe locul 31 din 33 de ţări, cu o densitate de 1,9 medici la 1000

locuitori, doar Albania şi Bosnia-Herţegovina înregistrând densităţi mai mici decât ţara noastră.

România ocupă ultimele locuri, înregistrând o situaţie la fel de critică, şi pentru asistentele

medicale (3,89 asistente medicale la 1000 locuitori), dentişti (cu 0,22 dentişti la 1000 locuitori) şi

farmacişti (0,06 farmacişti la 1000 locuitori). Aceleaşi comentarii se pot face şi pentru moaşe, în

toate aceste situaţii, România având un număr cu cel puţin 1/3 mai mic decât media europeană în

condiţii de mortalitate şi morbiditate mult superioare mediei UE, iar la nivelul anumitor

specialităţi medicale deficitul de personal este şi mai mare. Trebuie menţionat că această situaţie

reprezintă o continuitate a sistemului sanitar din România ultimelor 4 decenii, resursele umane

sanitare din România fiind în permanenţă mult reduse faţă de media europeană. Astfel, chiar

dacă în anumite domenii după 1990 a avut loc o dezvoltare importantă, spre exemplu numărul

absolvenţilor facultăţilor de farmacie crescând de aproape 4 ori în această perioadă; aceste

creşteri au avut loc fără existenţa unui program coerent pe termen lung, nereuşind astfel să

recupereze deficitele existente deja.

În acelaşi timp, în afara numărului redus de personal medical la nivel naţional, există şi

importante dezechilibre geografice, cu concentrarea resursei umane în mediul urban în

detrimentul celui rural precum şi evitarea regiunilor sărace sau a celor populate cu grupuri

specifice şi care sunt cele mai expuse la risc (minorităţi, săraci etc.). Astfel sistemul nu poate

răspunde adecvat la nevoile specifice acelor grupuri sau regiuni.

Ca distribuţie geografică cele mai defavorizate regiuni sunt Sud şi Sud-est (773, respectiv

655 locuitori/1 medic). Regiunea de Nord-est este cel mai slab acoperită cu medici în mediul

rural (2778 locuitori/1 medic). În mediul rural există 98 de localităţi fără medic. Şi pe specialităţi

acoperirea judeţelor cu medici este disproporţionată. În mai mult de o treime din judeţele ţării

1/3 din specialităţi nu sunt acoperite (Bistriţa Năsăud, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi,

Călăraşi, Gorj, Vaslui, Harghita, Buzău, Caraş-Severin, Teleorman, Bacău, Botoşani, Olt,

Tulcea). Printre specialităţile lipsă în unele judeţe se numără şi specialităţi clinice extrem de

importante pentru asigurarea accesului la servicii care se adresează unor patologii frecvente: de

exemplu în chirurgie pediatrică, urologie (lipsă în 6 judeţe), cardiologie (Botoşani),

endocrinologie (Mehedinţi şi Călăraşi), boli infecţioase (Harghita).

Ca şi la medici, există un dezechilibru geografic şi la nivelul asistenţilor medicali, cu judeţe

precum Giurgiu, Harghita, Vrancea sau Suceava cu o densitate de sub 3 asistenţi la 1.000 de

locuitori, faţă de 4,5 la 1.000 de locuitori (media pe ţară) şi 7 la 1.000 de locuitori (media în UE).

O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi la farmacişti şi dentişti, concentrarea făcându-se şi în

aceste cazuri în zonele urbane puternic dezvoltate economic şi, cu prioritate, în centrele

universitare. Este de aşteptat ca structura pevârste a medicilor de familie şi mobilitatea crescândă a forţei de muncă (odată cu integrarea înUE) să supună sistemul de sănătate la presiuni considerabile. Un recent studiu USAID arată cămajoritatea medicilor de familie au vârsta cuprinsă între 45 şi 55 ani, urmând a se pensiona în10-15 ani, şi că puţini sunt doctorii tineri care practică medicina de familie.